Astăzi, Oficiul Avocatului Poporului în cooperare cu Oficiul Consiliului Europei în Republica Moldova au organizat evenimentul de lansare a Consiliului pentru prevenirea torturii în calitate de mecanism de prevenire a torturii. Scopul acestui eveniment a fost prezentarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii pentru a facilita colaborarea acestora cu instituţiile care asigură deţinerea persoanelor şi care urmează a fi vizitate de către aceştia în exercitarea mandatului.
La întrunire au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului Instituţiilor Penitenciare, ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Munci, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai Procuraturii, şefi ai penitenciarelor, ai spitalelor de psihiatrie, ai internatelor psihoneurologice, caselor-internat pentru copii cu deficienţe mintale, reprezentanţi ai PNUD, OSCE.
În cadrul evenimentului, avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, i-a prezentat asistenţei pe membrii Consiliului pentru prevenirea torturii, Mihail Gorincioi, Svetlana Doltu, Radu Nicoară şi Ceslav Panico, care, la rândul lor, au oferit date despre activitatea lor anterioară. Ei au vorbit şi despre obligaţiile Republicii Moldova conform OPCAT, atribuţiile Consiliului pentru prevenirea torturii, drepturile membrilor Consiliului în exercitarea mandatului.
Mihail Cotorobai şi-a exprimat speranţa că odată constituit, Consiliul va fi unul funcţional, în pofida lacunelor din prevederile Legii nr. 52 care se referă la Mecanismul naţional de prevenire a torturii. Avocatul Poporului s-a mai arătat încrezător că întâlnirea de astăzi va fi un prim pas în instituirea unei colaborări strânse şi deschise între membrii Consiliului pentru prevenirea torturii şi reprezentanţii instituţiilor de detenţie.
Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Jose-Luis Herrero a mai afirmat că Consiliul Europei este gata să sprijine în continuare Oficiul Avocatului Poporului din Republica Moldova şi noul Consiliu pentru Prevenirea Torturii în vederea consolidării capacităţilor acestora la implementarea funcţiilor lor în vederea prevenirii eficiente a torturii şi relelor tratamente în Moldova, în corespundere cu standardele europene şi internaţionale.
Evenimentul a fost organizat de Oficiul Avocatului Poporului cu suportul Oficiului Consiliului Europei în Moldova. Membri ai Consiliului pentru prevenirea torturii sunt avocaţii poporului (din oficiu), Mihail Cotorobai şi Maia Bănărescu, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile sau persoane delegate de societatea civilă: Mihail Gorincioi, jurist la Asociaţia Obştească „Centrul de Drept al Avocaţilor”, Svetlana Doltu, director de programe în sănătate publică la Asociaţia Obştească „AFI”, Radu Nicoară, jurist la IDOM, Oxana Gumennaia, psiholog, membru al CPEDAE, Ceslav Panico, jurist la Institutul de Reforme Penale.
Sursa: Ombudsman.md