Sezonul rece al anului a început, iar persoanele fără adăpost sunt în căutarea unui adăpost cald. Mulți dintre ei așteaptă la Centrul de Găzduire şi Orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din Chișinău, însă Centrul nu dispune de locuri suficiente pentru fiecare.
Printre multitudinea de dificultăți cu care se confruntă persoanele de adăpost se enumeră și accesul la serviciile de sănătate. De cele mai multe ori acest grup ajunge în vizor abia când apar probleme grave de sănătate și ajung la spitalul de urgență unde permanent sunt plasați pe diferite coridoare.
Un studiu efectuat recent de către membrii organizației noastre prezintă profilul social și medical al unei persoane fără adăpost. Statutul persoanelor adulte fără adăpost (PAFA) este asociat cu lipsa veniturilor stabile. Acest grup este unul relativ tânăr (până la 50 de ani) și alcătuit preponderent din bărbați. Cea mai frecventă cauză pentru care ei rămân în stradă este pierderea locuinței, iar ca impact se constată și practici nocive precum e consumul de alcool (49%) și droguri (5%). Cu privire la starea de sănătate a persoanelor fără adăpost putem indica următoarele rezultate.
Acest studiu a fost elaborat de catre asociația obștească AFI în cadrul proiectului „Fortificarea capacităţilor de diagnostic al TB şi depistarea MDR prin implementarea metodei GeneXpert MTB/RIF la nivel raional, cu accent pe grupurile de risc sporit”, finanțat de TB REACH StopTB Partnership și implementat de Centrul Pentru Politici și Analize în Sănătate.
Conform acestuia, 2/3 din persoanele fără adăpost nu-și cunosc medicul de familie și nici centrul medicilor de familie la care sunt atribuiți. Lipsa banilor și lipsa polițelor de asigurare medicale sunt cele mai invocate motive de evitare a serviciilor de sănătate. Mulți au confirmat că în ultimele 12 luni au avut nevoie de consultația medicului, însă nu s-au adresat. Pentru că nu au bani, nu au cum să ajungă la spital sau să achite pentru tratament. Ei practic sunt lipsiți de acces la serviciile de sănătate.
În acest context credem că e oportun să menționăm efortul Oficiul Avocatului Poporului care în perioada 1-10 decembrie 2016 Decada pentru drepturile omului, ce are drept tematică anul acesta, promovarea dreptului la sănătate. În cadrul Decadei, Instituţia Ombudsmanului are planificate mai multe evenimente, printre care organizarea de instruiri, prelegeri la tema dreptului la sănătate, drepturile pacienţilor; a unui club de presă la aceeaşi temă, distribuirea materialelor informative editate de Oficiul Avocatului Poporului („14 drepturi ale pacientului”, Dreptul la consimțământ informat”, „Dreptul de a fi informat corect”).